Lumea văzută prin ochii îndrăgostitului

Dragostea ar putea fi ușor explicată prin legile fizicii quantice. Exact ca în cazul quanticei, lucrurile evoluează diferit în funcție de starea observatorului. O aceeași zi, monotonă, plictisitoare de toamnă, are două perspective: una văzută prin ochii celui neîndrăgostit, omului plin de griji și de nevoi, și cu totul altfel prin ochii proaspătului îndrăgostit, căruia și o acțiune banală, precum căderea liberă a unei frunze i se pare o adevărată scenă care merită contemplată în liniște, cu ochii mari și lucioși de miracolul căderii unei frunze toamna.

Mereu se asociază dragostea cu orbirea, cum cel îndrăgostit, orb ar fi. Ori lucrul altfel se petrece, căci îndrăgostitul vede, observă și contemplă, întâmplări și scene pe care alții nu le bagă de seamă. Așadar îndrăgostitul vede viața în adevărata lumină, și cu realele culori. Doar pentru că cei cu adevărat îndrăgostiți sunt puțini la număr, asta nu înseamnă automat că ei sunt cei orbiți, iar restul omenirii privește viața cu ochii deschiși.

Oare care deține adevărul, între cel ce vede „o blestemată de ploaie” și cel ce observă „miracolul apei din cer”?

Ce vede un profan când privește un îndrăgostit? Un visător, un fericit cu ochii pierduți, un Don Quijote în căutarea Dulcineiei, un copil visând cu ochii la stele?

Ce vede, prin ai săi ochi, un îndrăgostit privind la cel neîndrăgostit? O biată ființă chinuită, alergând în căutarea rezolvării unor probleme ale căror date uneori nici nu le deține, un om care a uitat să viseze, un copil care joacă un joc serios, de-a adulții?

Cine deține adevărul și cine poate spune ce adevăr și-ar dori pentru el însuși!? Câți oameni mai visează? Câți știu definiția visului? Câți pot spune că ceea ce trăiesc e realitate și nu vis?

Visez eu oare???
16 Nov 2011
Copenhaga