Moș Crăciun la Mia's Children
Totul a început de la o idee, o glumă pe care adulții obișnuiesc să o facă celor mici „Copii, ce vreți să vă aducă Moșul anul acesta?”. Apoi ține-te, de poți reține ceva, din valul de răspunsuri de voci zglobii și brusc vesele ale picilor cu ochii mari și sclipitori.
Astfel s-a ajuns ca fiecare pici, de la mic la mare, așa cum frumos șade unei „șatre a lui Papuc”, să înșire dorințele pe o coală de hârtie, pe care apoi cu drag au împodobit-o și înfrumusețat-o. Cei mai mici, trăgând de mânecă pe câte unul dintre cei mari: „Te looog, îmi sclii și mie!?”, băgându-le sub nas un ghem de hârtie, ce cândva fusese o coală albă și dreaptă.
Scrisorelele către Moșu, le-am adunat pe toate, și împreună am încercat să transformăm dorința în realitate. Ne-am strâns cu toții, am umplut săniuțele și am lunecat către căsuța din povești, plină cu pitici, mai mari mai mici, dar tot pitici.
La ceas de seară pe-noptat, la ușa picilor batem, intrăm pe rând, căci suntem mulți, și bucuroși de oaspeți ne sunt micile gazde.

Intrăm, și punem stăpânire pe jumătate de cameră căci cealaltă jumătate e ocupată de picii dragi, îmbrăcați frumos, emoționați toți și cu privirile curioase. Ne așteptau, sunt toți aliniați și frumos așezați pentru a ne ura bun venit.
Stau cuminți și se uită la noi cum ne așezăm, ca două tabere pregătindu-se de „Țară-Țară vrem ostași”. Sunt cuminți, deși în ochi li se citește neliniștea și tensiunea crescută din cauza colțului care deja s-a umplut de cadouri. Îi poți vedea cum trag cu ochiul în direcția cadourilor și parcă încearcă din ochi, să identifice cutia frumos împachetată care este etichetată cu numele lor.

Bietele cadouri, le vezi parcă tremurând și strângându-și mai aproape cutiile și hârtiile colorate, căci se simt dezbrăcate sub privirile insistente și dornice ale copiilor.
După ce toate taberele s-au liniștit, toată lumea era la locul potrivit, cadourile tremurând, picii emoționați și adulții așezați, gazdele noastre au început un program artistic de toată frumusețea și de mai mare dragul.

Ne-au cântat, ne-au încântat, colindat și dansat, copiii au fost de-a dreptul minunați iar noi profund încântați. Cuvintele devin insuficiente pentru a descrie trăirile transmise de dragele și scumpele noastre gazde, oferindu-ne un spectacol total.

După ce piesa s-a consumat, a venit timpul, mult așteptat de copii, a împărțirii cadourilor. După o explicare sumară a prezenței noastre, în număr atât de mare, la acea oră din seară, am primit mulțumirile adânci și pline de dragoste ale copiilor, după care am purces la împărțirea cadourilor.

La început au stat cuminți și așteptau răbdători să le vină rândul, dar ușor ușor, tensiunea și nerăbdarea lor, căci doar sunt copii, a crescut și a trebuit, să ne mișcăm mai cu talent. Spre final, când mai rămăseseră doar câteva cadouri, nebunia deja se dezlănțuise și copiii erau în mare formă, „de cozonac”.

Era un haos total, dar un haos plăcut, să-i vezi cum se mândreau cu ceea ce primiseră, făceau schimb de impresii, unii care veneau să spună: „Știi, Moș Crăciun chiar mi-a trimis ce mi-am dorit”, sau „De mult vroiam o muzicuță, uite, Moșu mi-a trimis-o”. Unii, mai mici, care văzuseră pentru prima dată ce înseamnă cadouri de la Moș Crăciun, trăgeau după ei, prin haosul creat, pungi mai mari decât ei, arătând oricui întâlneau, că e al lor, că Moșu le-a trimis-o.
Cei mai mari, mândri și ei, și încântați peste măsură că Moșu nu i-a uitat nici pe ei, se chinuie cu greu să mai stăpânească din zarva pornită din fericirea celor mici.
Era un du-te-vino continuu, copii veseli și încântați, adulți cu sclipiri în ochi și bucuroși tot aplecându-se să mai discute cu câte un pici, or să-l ajute cu ce se chinuia el acolo, copii venind în goană și sărindu-ți în gât să te strângă, să te pupe, mulțumindu-ți din suflet pentru bucuria pe care le-ai adus-o.
O zarvă totală, o bucurie extremă în ochii tuturor, mari și mici, zgomot de hârtii rupte, glasuri de copii zglobii, îmbrățișări, pupături, voioșie și veselie… doar la un geam, în colțul îndepărtat al camerei, prin întunericul nopții și marginea deja aburită de respirație, un moș bătrân, cu barba albă, privește liniștit la bucuria dinăuntru, trece cu privirea peste toți cei din casă, zâmbește mulțumit și dispare în noapte.

23 Decembrie 2011
Publicat pentru prima dată pe «Scrie logofete, scrie», la 17 ianuarie 2012.